De câtă vreme lunec
Tăcut, pe fluviu-n jos,
În luntrea mea ușoară
Din lemn de abanos?
Stă flautul alături,
Și vântul ușurel
Abia, abia suspină
Trecând încet prin el.
Dă-mi vin! Să piară-n noapte
Trecutul-ntunecos,
Ca umbra unui lotus
Pe malul mătăsos.
Comoara mea e luntrea,
Un vis trecând prin vad,
Și vinu-așa de dulce
Și flautul de jad.
Sărută-mă! Pământul
Cu cerul ți-l aștern.
Prin tine, doar, Iubire,
Voi fi și eu etern.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și contemplare asupra trecerii timpului, căutând eternitatea prin iubire și frumusețea naturii. Luntrea devine un simbol al călătoriei vieții, iar vinul și flautul, elemente de consolare și plăcere.