Din resemnare
nu din orgoliu
ar fi necesar să se decreteze o eternitate de doliu
pentru gurile închise
pentru cărțile nescrise din varii motive
bineînțeles că cele mai multe injuste tragice. Eternă zi de doliu
pentru Odiseele și Iliadele nescrise din cauza decimării antichităților
sau pur și simplu – poeților care neavând vocație de mahăr sau caporal
n-au subordonat decât propoziții – fapt ce
nu prea interesează lumea trăitoare în legea lupului
bolborosind ca și inconștiență pseudopsalmul despre paradisul în care
leul se va culca alături de miel (acesta cică
rămânând întreg..) – mitologie.. că
de b o r d o l o g i e – absurdul trecând peste marginile plauzibilului
ceva de dincolo de lumină și (de) întuneric (ca
să spun și eu un început de basm pentru-adormit discipolii – adică
Mitzurile – celui cu Așa amuțit-a Zarathustra (antichitățile poeții..)
pe deasupra mai și orbind ca Homer Milton Borges.. (pentru că
bucuriile nu se nasc odată cu omul dar
tristețile – probabil da..).
7/11. IV. 2003
Sensul versurilor
Piesa exprimă o resemnare profundă și un doliu etern față de pierderile culturale și umane. Se reflectă asupra injustițiilor și a limitărilor impuse de societate, sugerând că bucuriile sunt efemere, în timp ce tristețile sunt inerente existenței.