În trupul meu o lună strălucește, dar eu
nu pot s-o văd!
O lună și un soare strălucesc.
O tobă nicicând atinsă de mâini, dar care bate,
iar eu nu pot s-o aud!
Câtă vreme omul își face griji
Despre când va muri și ce-are el care-i al lui,
Tot ce face e nimic.
Când afecțiunea pentru făptura-eu și ce
posedă ea e moartă,
Atunci treaba Învățătorului e încheiată.
Restul muncii este să înveți:
Când ai învățat, munca s-a sfârșit.
Floarea de măr există pentru rod –
Când leagă rod, petalele cad ofilite.
Moscul este în lăuntrul cerbului, dar cerbul
nu știe despre el:
Rătăcește de colo colo în căutare de iarbă.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că adevărata cunoaștere și împlinire se găsesc în interiorul nostru, dar adesea suntem orbiți de griji lumești și atașamente materiale. Metaforele lunii, soarelui și moscului sugerează prezența constantă a potențialului interior, în timp ce căutarea exterioară este inutilă până când nu ne recunoaștem propria valoare.