Simțind că-n al meu spirit umplut de întristare
romantica tandrețe începe să răsară,
mă duc să sărut steaua ce-a apărut pe seară
plecat peste fântâna cu ape-amăgitoare.
Și când spre apa-aceea albastră și lucioasă
mă-nclin cu a mea gură de duioșie plină,
aud parcă o voce, mai mult decât divină,
a celei care poate pe mine e geloasă.
Crezând că tu în spirit acolo ești prezentă
întorc spre tristul pampas privirea insistentă;
dar nimeni!.. Doar amurgul cu roza lui culoare.
Dar, vai! când eu departe mă uit cu neputință
deasupra mea, în taină și plin de umilință,
un palmier suspină, cuprins de-nfiorare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și dorință. Naratorul caută alinare și romantism în natură, dar este bântuit de un sentiment de gelozie și absență.