Învăluită-n beznă jumătate
Stă stânca c-o grosime foarte mare,
Și când amurgul pleacă, o rumoare
Cu un parfum de busuioc răzbate.
Colo-n frunziș o viață se sfârșește;
iar păsări gem simțind a ei durere;
voci blânde plâng, și în acea tăcere
o stea aprinsă lângă mal plutește.
A mea ființă, care-i luminată,
mâhnită e de jalea întunecată;
apoi, când și în zare se înnoptează,
dispar și eu ca plutitorul plaur.
iar duhul meu prin munți vagabondează
părând un mare licurici de aur.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj nocturn învăluit în mister și melancolie, unde natura și sentimentele umane se întrepătrund. Eul liric se identifică cu întunericul și dispare în el, lăsând în urmă doar un spirit vagabond.