Noapte silențioasă. Aici, în pădure,
nu disting zgomote, nu, ale niciunei specii.
Omizile se preumblă.
Păsările de pradă își fac treaba
(cu siguranță).
Dar nu aud nimic.
Doar tăcerea care este înfricoșătoare. Atât de rară,
atât de ciudată, atât de rarefiată a devenit în această lume,
încât nimeni nu-și amintește cum sună,
nimeni nu vrea să
stea cu sine însuși o clipă.
Mâine
vom renunța din nou la viața reală pentru
un alt mâine.
Nu mă cuprinde sila existenței, nici amărăciunea de-a fi viu:
ci uimirea de a fi aici și acum, în acest miez de noapte atât de mut.
Liniște în această pădure, în această casă
din adâncul pădurii.
Oare se va fi terminat lumea?.
El silencio.
La silenciosa noche. Aquí en el bosque
no distingo rumores, no, de ninguna especie.
Los gusanos trabajan.
Los pájaros de presa hacen lo suyo
(seguramente).
Pero no escucho nada.
Sólo el silencio que da miedo. Tan raro,
tan raro, tan escaso se ha vuelto en este mundo
que ya nadie se acuerda como suena,
ya nadie quiere
estar consigo mismo un instante.
Mañana
dejaremos de nuevo la verdadera vida para
mañana.
No asco de ser ni pesadumbre de estar vivo:
extrañeza de hallarse aquí y ahora en esta hora tan muda.
Silencio en este bosque, en esta casa
a la mitad del bosque.
¿Se habrá acabado el mundo?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul straniu și înfricoșător al liniștii absolute într-o pădure, unde absența sunetului natural aduce o reflecție asupra alienării moderne și a pierderii conexiunii cu sinele. Vorbitorul contemplă uimirea de a exista în acest moment de tăcere profundă, întrebându-se dacă lumea s-a sfârșit.