În fața unui zid ce ne apare –
nimic nu ne oprește – infinit,
un om s-a așezat și-a chibzuit
să zugrăvească-atent, cu îndemânare
și sârg, pe zidul alb întreaga lume:
tătari și porți, balanțe și iacint,
biblioteci și chei, și labirint,
cătând să afle necuprinsul cum e.
Cu forme umple zidul, iară soarta
deloc avară, vrând să-l răsplătească,
lucrarea-ngădui să isprăvească.
În clipa când a fost să-i vină moartea,
descoperi că-n osteneala-i vană
a zugrăvit pe zid a lui icoană.
Sensul versurilor
Piesa descrie efortul unui om de a cuprinde lumea într-o pictură pe un zid, doar pentru a descoperi, în pragul morții, că de fapt s-a pictat pe sine. Este o meditație asupra condiției umane și a căutării sensului.