Tu, ce-amintirii noastre ai lăsat
De gheață și de foc mitologie,
Tu, ce cruzimi cumplite pe vecie
De stirpea-ți săvârșite ai cântat,
Simțit-ai în acele neguroase
Din urmă clipe-n luptă cum se frânge
Trupu-ostenit, cum inima îți plânge.
Simțit-ai cum îți intră frica-n oase.
În negura Islandei încrețește
Sărata mare viforul turbat.
Ți-e casa-mpresurata. Necurat
Ponos ai suferit. Te covârșește.
Pălește spada capul tău plecat.
Precum adesea-n cartea-ți s-a-ntâmplat.
Sensul versurilor
Piesa descrie ultimele clipe ale lui Snorri Sturluson, rememorând contribuțiile sale la mitologie și cruzimile istoriei. Se concentrează pe sentimentele de frică și regret în fața morții iminente, subliniind soarta tragică a personajului istoric.