Avers.
Dormeai. Te trezesc.
Dimineața ne dăruiește iluzia unui nou început.
Uitaseși de Vergiliu. Uite hexametrii.
Îți aduc multe lucruri.
Cele patru rădăcini ale grecului: pământul, apa, focul, aerul.
Un singur nume de femeie.
Prietenia lunii.
Culorile deschise ale atlasului.
Uitarea, care purifică.
Amintirea, care alege și redescoperă.
Obișnuința, care ne ajută să simțim că suntem nemuritori.
Sfera și acele care parcelează timpul neoprit.
Mireasma de santal.
Îndoielile pe care le numim, nu fără vanitate, metafizică.
Mânerul încovoiat al bastonului pe care mâna ta îl așteaptă.
Gustul strugurilor și al mierii.
Revers.
Să-ți amintești de cel ce doarme
este ceva obișnuit și cotidian
care-ar putea să ne facă să ne-nfiorăm.
Să-ți amintești de cel ce doarme
înseamnă să-i impui celuilalt interminabila
închisoare a universului
alcătuit din timpul său fără asfințit și fără răsărit.
Înseamnă să-i dezvălui că este cineva sau ceva
supus unui nume care-l face cunoscut
și unei sume a zilelor de ieri.
Înseamnă să-i tulburi veșnicia.
Înseamnă să-l încarci cu veacuri și stele.
Înseamnă să restitui timpului alt Lazăr
încărcat de amintiri.
Înseamnă să spurci apa din laguna Lethe.
Sensul versurilor
Piesa explorează granița dintre somn și trezire, viață și moarte, amintire și uitare. Actul de a trezi pe cineva este văzut ca o impunere a limitelor timpului și identității asupra unei stări potențial eterne.