Nimeni nu e patria. Nici măcar călărețul semeț,
cel care, sub zorii dintr-o piață pustie,
trece prin timp pe un cal de bronz,
nici ceilalți, cei care privesc din marmură,
nici cei care și-au risipit cenușa răzvrătită
pe întinsul Americii
sau au lăsat un vers, o victorie,
ori amintirea unei vieți cinstite,
în nedreapta scurgere a zilelor.
Nimeni nu e patria. Nici măcar simbolurile.
Nimeni nu e patria. Nici măcar timpul
copleșit de lupte, spade, exoduri,
și de lenta poluare a regiunilor
mărginite de răsărit și amurg,
de chipurile care îmbătrânesc
în oglinzile acoperite cu pânză,
și de răbdătoarele agonii anonime
care durează până în zori,
de păienjenișul ploii
peste grădinile cenușii.
Prieteni, patria este un eveniment veșnic,
precum veșnică este lumea.
Nimeni nu e patria, dar noi toți
trebuie să fim demni
de jurământul străbun
pe care l-au depus acei cavaleri
angajându-se să fie
ceea ce nu știau că sunt: argentinieni.
Să fie ceea ce erau prin însuși faptul
de a fi jurat în această casă străveche.
Suntem justificarea acestor bărbați,
justificarea acestor morți;
datoria noastră este glorioasa răspundere
pe care aceste umbre
au lăsat-o moștenire umbrelor noastre
și pe care trebuie s-o îndeplinim.
Nimeni nu e patria, dar toți suntem patria.
Nestins rămână-n pieptul meu
și în al vostru neobosit
focul acesta limpede și misterios.
Sensul versurilor
Piesa explorează conceptul de patrie, afirmând că aceasta nu este legată de simboluri sau indivizi, ci de un angajament colectiv și veșnic. Îndeamnă la demnitate și la îndeplinirea jurământului strămoșilor, subliniind responsabilitatea față de moștenirea lăsată de aceștia. În final, sugerează că patria este reprezentată de fiecare individ în parte.