Sunt eu, dar sunt și cel care-a murit,
De-același sânge sunt și-același nume,
Un om cum sunt atâția, dar și-anume
Bărbatul care lăncile-a oprit.
Piciorul meu acolo n-a călcat.
În loc pustiu, la-al tău Junin mă-ntorc.
Acum, când firul vieții tale-l torc,
M-auzi tu, vis, cenușă, dor chemat?
Tu cauți, poate-n ochiul meu pustiu
Al bătăliei câmp de-osteni cinstit,
Copacul ce-ai sădit și gardul viu
Și-n depărtare cei ce s-au jertfit.
Mi te închipui aspru și mâhnit.
Afla-voi cum erai? Cum ai trăit?
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității și a memoriei, punând în contrast prezentul cu trecutul eroic. Naratorul se identifică cu un erou al trecutului, reflectând asupra sacrificiului și a moștenirii lăsate.