Nu ți-am redobândit apropierea, patria mea, dar pot să-ți privesc stelele. Mi le dezvăluie cerul depărtat, și iată, catargul se pierde în farmecul lor.
S-au desprins din înaltele cornișe ca o uimire de porumbei.
Vin din curtea al cărei havuz e ca un turn răsturnat între două ceruri.
Vin din grădina înaltă, a cărei neliniște se izbește de zid ca o apă tulbure. Vin dintr-o istovită înserare de provincie, blândă ca o pajiște cu brâncuțe. Sunt nemuritoare și vehemente; nimeni nu le poate măsura veșnicia.
Tăria lor de lumină încovoaie toate nopțile ca niște frunze uscate. Alcătuiesc o țară luminoasă și mă regăsesc în atmosfera lor.
Din volumul Luna de pe cer, 1925
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul de patrie și regăsirea identității prin contemplarea elementelor naturale. Vorbitorul se conectează cu țara sa prin intermediul stelelor și al amintirilor, găsind consolare și o formă de nemurire în această legătură.