Eu, cel ce-acum hălăduiesc cântând,
Curând ascunsul, mortul o să fiu,
Sălaș având în fermecat pustiu,
Loc fără înainte, după, când.
Așa am fost deprins. Mă socotesc
Nevrednic de Infern ori Paradis,
Dar nu-s profet. Necontenitul vis
Se primenește făr’să-l isprăvesc.
Ce labirint rătăcitor, ce albă
Va fi de strălucire soarta-mi grea,
Când capătul poveștii mi-l va da
Experiența morții, tristă, oarbă!
Să beau doresc uitarea-i de cleștar,
Să fiu mereu; să nu fiu. E-n zadar.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema inevitabilității morții și a căutării unui sens în existență. Vorbitorul se simte prins într-un labirint existențial, dorind uitarea, dar acceptând în același timp condiția umană.