Ignoră luna că-i calmă și clară,
și nu știe luna că lună este,
nisipul că-i nisip. A prins de veste
vreun lucru cum că forma sa-i bizară?
Sunt piesele de șah așa străine
de tactica de joc, cum este mâna
ce mută. Soarta poate nu-i stăpâna
acestor mici plăceri și mari suspine.
ce-s viața noastră – o necunoscută.
Îi zicem „Dumnezeu”.. Ce irosire!
Cum vane-s teama, orice șovăire,
și ruga cea etern reîncepută.
Din care arc m-oi fi lansat săgeată?
Și ținta mea o voi afla vreodată?
Sensul versurilor
Piesa explorează natura necunoscută a vieții și a destinului. Vorbitorul se întreabă despre sensul existenței și despre rolul divinității, exprimând un sentiment de incertitudine și căutare.