Greoi, sălbatic, singur, nepătruns,
Roșcat precum jăraticul sub spuză,
Înaintează-ncet pe-a râpei buză
Găsindu-și adăpost în loc ascuns.
Grumazul își înalță cu mândrie
Străvechiul taur, și-l întrezăresc
Pe-un om din Altamira ori din West
Mocnind în adormita lui mânie.
El nu cunoaște timpul omenesc
Cu-oglinzi și năluciri de amintire.
Nu-i pasă de deșartă rătăcire
În lungul drum pe care eu pășesc.
Fără-nceput și fără căpătâi,
E ultimul bizon și cel dintâi.
Sensul versurilor
Piesa descrie un bizon solitar, simbol al unei lumi trecute și al unei naturi neîmblânzite. Imaginea lui evocă un sentiment de melancolie și contemplare asupra timpului și a efemerității.