Pot să-ți tâlcuiesc visarea!
Nu-ți spuneam cum, an de an,
Logodește-se cu marea
Dogele venețian?
Prin inelul ce ți-l smulge,
Râului mireasă-i ești,
O, inspiri visare dulce,
Mii de cântece cerești.
Eu din plaiuri hindustane
Spre Damasc umblat-am, hăt,
Tot cu alte caravane,
Marea Roșie s-o văd.
Cu terasa, unda lină,
Crângul – tu nuntit m-ai vrut,
Ție harul meu se-nchină
Pân-la ultimul sărut.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și poetică, folosind imagini ale naturii și ale călătoriilor exotice. Naratorul își oferă devotamentul etern persoanei iubite, comparând-o cu o mireasă a râului și inspiratoare de cântece cerești.