Vezi, la izvor, destule
Schimbânde libelule,
Mici fluturași pe ape,
Ba gri, ba negri-aproape,
Ca un cameleon,
În verde-albastru ori în verde-roșu ton.
Aș vrea să le ating,
Nuanțe să disting.
Pe lângă mine zboară ea..
Pe-o salcie-și oprește adierea..
E-a mea acum! A mea, a mea!
Să văd pot straiul ei măiastru,
Dar văd un trist, trist negru-albastru!
Așa pățești dacă-ți diseci plăcerea!
Sensul versurilor
Piesa explorează frumusețea fragilă a naturii și dezamăgirea care apare atunci când încercăm să o posedăm sau să o analizăm prea mult. Actul de a diseca plăcerea duce la distrugerea ei, transformând culorile vibrante în tonuri triste.