Ce dumnezeiască grădină din gol și pustie răsare,
Crește, e vie și-n fața-mi străluce-n lumină.
Asemeni creatorului sunteți, voi, zei ai pământului!
Stâncă, și lac, și tufiș, păsări, și pești, și vânat,
Spre-a fi tărâmul acesta al vostru, un rai, pe deplin,
Doar fericitul lipsește, de sabbath lipsește odihna.
Sensul versurilor
Piesa descrie un parc ca pe o creație divină, un loc de frumusețe și viață. Se exprimă admirație pentru creatorii acestui loc, considerându-i zei ai pământului, dar se resimte și lipsa unei împliniri depline, a unei odihne.