În crengile-ncărcate
Privirea să ți-o pierzi!
Și fructe ți se-arate
În coji nespus de verzi.
De mult atârnă ele
Și nu-și știu rostul lor,
Iar ramurile grele
Li-s leagăn răbdător.
Dar pururea-n găoace
Se coace-un sâmbure brun;
Lui aerul îi place
Și-un soare cald și bun.
Plesnește coaja; poate
Să cadă vesel el.
Și cânturile-mi toate
În poală-mi cad la fel.
Sensul versurilor
Piesa descrie metaforic procesul de maturizare și eliberare, comparându-l cu fructele care se coc în crengi și așteaptă momentul potrivit să cadă. Versurile sugerează o așteptare răbdătoare și o acceptare a ciclului natural al vieții.