Însuflețit de mari bucurii mă simt pe pământul cel clasic.
Lumea cea veche și lumea de astăzi mai tare-mi vorbesc.
Sfatul, aici, îl urmez, răsfoiesc dar tomuri bătrâne,
Cu mâini silitoare, zilnic, cu noi desfătări.
Nopțile, însă, Amor cu altfel de lucru mă ține.
Pe jumătate savant, de două ori fericit sunt.
Și oare eu nu studiez, când gingașa sânului formă
Contemplu și mâna-mi pe coapsă alunecă lin?
Marmura-atunci de-abia, cu-adevărat o-nțeleg; cuget și-asemui,
Văd cu un ochi care simte, simt cu o mână ce vede
Chiar de-mi răpește iubita câteva ore-ale zilei,
Orele nopții îmi dăruie, ca răscumpărare.
Doar nu stăm mereu de sărutări: se stă și cuminte de vorbă,
Somnul de-o biruie, eu culcat, mă gândesc la atâtea..
Deseori versuri făcut-am, fiind încă-n brațele ei,
Și hexametri scandat-am, cu degete line
Pe al ei spate. Dulce, în somn ea respiră
Și răsuflarea-i adânc mă pătrunde, ca o văpaie.
Amor opaițul aprinde și se gândește la vremea
Când aidoma slujbă la triumviri împlinise.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dintre intelect și senzualitate, îmbinând studiul și pasiunea. Poetul găsește inspirație și fericire atât în cărți, cât și în brațele iubitei, considerând ambele experiențe forme de cunoaștere și împlinire.