Unde eşti, steaua mea credincioasă,
Şi inel al splendorii cereşti?
Alinarea cea misterioasă
Pentru lună şi fulgii aceşti?.
Unde eşti, tinereţe, dă-mi veste
De cei dragi, despre care n-am veşti:
Bradul verde şi casa mea veche
În nămeţii de alb sub fereşti?.
Steauă, care nu mori niciodat’,
Arzi de tot din tăriile-nalte,
La mormîntu-mi din lumi de departe,
Pe-o vecie de Domnul uitat!.
Versuri tălmăcite de Traianus
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de nostalgie și dorință pentru trecut, combinat cu o acceptare melancolică a morții și a uitării. Vorbitorul caută alinare în amintiri, dar se simte abandonat și uitat.