Fost-a primăvară și viața fu ușoară,
Chema spre tine proaspătul mormânt,
Dar viața fu ușoară, ca nourii de vară,
Ca fumul dintr-un sfeșnic fumegând.
Pământul, ca o înflorită vale,
Blajin, în fața mea stătea anost
Și-ntâiul vers și-ntâia-mi adorare
Cu primăvară și mormânt mi-au fost.
Și-aceasta tu ești, floare de stepă, ce-amiroase,
Uitata mea, -nflorită fără veste,
În zori moartea, nu Domnul, zilele-mi furase
Și duse-au fost în lumea veșnică, de poveste.
* * *
Fără sfârșit plouă-n pădure.
Ceață. Se tot clatină brazi.
“O, Dumnezeu! ”Pădurea-i beată,
Și ce mai vlăguită-i azi.
La geamul din paznicărie
C-o lingură copilul bate.
Pe sobă mama încă doarme.
Vițelu-n paie muget scoate.
În casă-i trist, șoareci zevzeci..
De ce-n pădure orzul sună,
Flori înfloresc și cresc ciuperci,
Iar iarba s-a-ndulcit și-i bună?
Vițelul gâfâie mereu
Și-și pleacă brazii întristați
Acele verzi, înfrigurați:
“O, Dumnezeu! O, Dumnezeu! ”.
* * *
Încă nu-i, încă nu-i dimineață,
Din păduri noaptea nu a plecat.
Sub cupola de somn și de ceață
Semnul zorilor e-n așteptat.
Încă n-au cântat păsări de ziuă,
Nori albiră văzduhul abia,
Verzi și umezi sunt brazii de nea,
Roua-n scorburi de vară se-aciuă.
Și lumina să nu mai îmbie
Negrăbit. drumul care-l cobor.
Noaptea asta mai mult n-o să fie,
Dar ne e la adio ușor.
Clopoțelul tăcut prinzând viață,
Ba-ncetează, ba cântă-un libret..
Trece noaptea pe vale-ncet..
Încă nu-i, încă nu-i dimineață..
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a efemerității vieții, juxtapusă cu frumusețea naturii. Versurile evocă un sentiment de melancolie și acceptare a inevitabilului sfârșit, dar și o apreciere a momentelor prezente.