De miresme aerul e greu
În mai
Precum uleiul sfânt,
De muzici parcurile metropolis
Se leagănă
Ca o cireadă migrătoare
De elefanți
Prin dunele natale.
Treci, gând, printre culorile ce țipă
O dată cu viorile în grădini
Și tăvălește-te ca o pisică
În artă, în cupe, în fraze și venin,
Prin flora tropicală de afișe,
În grădina fântânilor,
În vise
Și în rufe vaporoase de batistă.
Oraș cu paratrăsnete în stea
Și-aprins de gală în bezne ca o navă,
Dăruie-ți scările, mansardele, terasele,
barăcile ce se răsfață-n slavă
Și spulberă-mi în ritmul tău făcut
Și în șoaptele și în tufele cu roșii
Pe urma îngerilor tăi de ceară
Și a hohotului tău pierdut
Dans îndârjit al vremii care moare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un oraș vibrant și plin de viață, unde natura și arta se împletesc. Este o meditație asupra trecerii timpului și a frumuseții efemere.