Ion Vinea – Celei Venite

Să-mi fie mâinile tale ultimele
ce aștern inimii
zăpada liniștii dintâi
ca peste un mormânt nou de toamnă.
Să fie ochii tăi soarele sumbru
al lumii somnului
spre care-mi învie sufletul.
Să-mi fie glasul tău adierea
depărtatelor mări în cari s-au stins clopotele
grele ale rugăciunilor.
Să-mi fie pletele tale
salcia de seară
în care mai tremură
uitatele șoapte.
Să-mi fie sufletul tău sărut
pe reci pleoape
și lacrima ta
cugetul limpede
al clipei din urmă.
Să fie iubirea târzie
valul care ne leagănă
în veșnicie.

Sensul versurilor

Piesa este o meditație asupra morții și a iubirii eterne. Vorbitorul își dorește ca persoana iubită să fie alături de el în ultimele clipe, oferindu-i liniște și consolare.

Lasă un comentariu