Octombrie.
Ca un cânt bizar de harpă, vântul își țese rapsodia.
Din ce parte,
Din vâltoarea zării albe vine vântul, –
Parcă ar voi de-odată să îmbete tot pământul,
Să seducă universul,
Să robească veșnicia.. ?
Zbor îngălbenite frunze pe întinderea pustie
Și se pierd adânc în noaptea cu nuanțe de rugină,
Vântul își tremură cântarea ca un tril de mandolină
Și apoi îmbracă toată firea
În melancolie.
Toamna.
Desfrunzit, castanul plânge-n noaptea fără stele,
Ca muribundele ecouri pe uitatele vioare ;
Și privindu-l cum se pleacă,
Cum se-ndoaie,
Mi se pare
Că mă văd pe mine-n fața.. proprietăresei mele.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă de toamnă melancolică, folosind imagini poetice ale naturii. Naratorul reflectă asupra propriei vulnerabilități și a sentimentului de pierdere, comparându-se cu un castan desfrunzit.