La cotitura drumului din vie
Ce suie-n limpezimea lui Prier,
În zori de zi m-opresc să nu mă știe
Un piersic proaspăt înflorit pe cer.
Cum se desface neted din lumină
Și-i frânge clarul tremur cu nesaț:
Un tânăr zeu pe țărmul de colină
mi-aduce scoici trandafirii pe braț.
Și cum prin vânt, cu ramuri aripate,
Se-avântă-n trunchiul zvelt ca-ntr-un picior
Și azvârlă capul luminos pe spate.
Aerian încremenit în zbor –.
Să fie trup de om îmi e rușine
Și îmi blestem făptura mea de azi
Prier, tu frate bun, mă fă ca tine:
Un piersic cu dumnezeesc obraz.
Sensul versurilor
Piesa exprimă admirația profundă față de un piersic înflorit, văzut ca o manifestare a divinității și o sursă de inspirație. Naratorul își dorește să se transforme într-un piersic, renunțând la condiția umană imperfectă pentru a atinge frumusețea și puritatea naturii.