Drumul lui trezind spirale în repaosul profund,
Cobora cu ochi de sticlă, alb ca varul, prin pereții
De calcare unde-n umbră alipiți de veci, bureții
Își mișcau pădurea vie pe abise fără fund.
Se-afunda-ncet, cu calmul putrezitelor carene,
Care-și duc în voie marfă, căpitani și mateloți,
Pribegind în oceane, fără cârme și piloți..
Cobora lipsit de brațul așteptatelor sirene.
Și pe când treceau deasupra, sus, în goana unui port
– Ca un zbor ușor de umbre peste câmpuri elizee –
Caravelele-mpânzite în suflări de alizee..
Se-afunda prin întuneric nepăsarea unui mort.
Sensul versurilor
Piesa descrie căderea unui om spre moarte, asemănând-o cu un naufragiu adânc în ocean. El se afundă singur, fără ajutor, în timp ce viața continuă deasupra lui, indiferentă.