Soarele, pierind prin ceață cu lunară amăgire,
Înserata lui ființă risipește împrejur –
Și desprinde-n depărtare ca un cărăbuș de-azur,
Insula nelămurită pe a mării strălucire.
Stânci cu chipuri de balaur de pe coastă se desfac,
Și cetăți iluminate, cu pereții de hârtie,
Ard acuma, portocale de jăratic, când pustie
Apa mării ni le-ntinde ca pe tave verzi de lac.
Tace vântul sus în funii, și tăcută cade rama.
– Înaintăm, vâslind cu teamă, ca în preajma unui vis –
Și deodată urcă gemeni pe un cer albastru-nchis
Cercul lunii de aramă și-argintatul Fuji-Yama.
Sensul versurilor
Poezia descrie o scenă nocturnă mistică din Japonia, cu elemente naturale și culturale puternice. Imaginea centrală este insula nelămurită, sugerând o călătorie imaginară sau spirituală într-un peisaj exotic și misterios.