Printre râpi trandafirii în zori de zi,
De mărgean şi de-argint vânăt în apus,
De jar alb la focul zilei, pe deal sus,
Pietre sure pe mormintele pustii.
Printre ele cenuşii ca iarba rea,
Cu urechile pleoştite, măgăruşi.
Peste ele sinilie marea ca
O velinţă cu chenar de pescăruşi.
Din colibe de lut ars şi dat cu var,
Ţigăncuşe cu basma şi în şalvari,
Vişinii, portocalii, de-un roşu mat,
Joacă-n pântec pe un vers tărăgănat.
Şi aleargă şi se bat pentr-o pară.
Trec prin praf în harabale turci bătrâni,
Pe când seara s-a făcut de peruzea
Pentru somnul cimitirului păgân.
Măgăruşi şi ţigăncuşe nu mai sunt.
Cortul nopţii urcă-n stepe până-n cer.
Un mânz negru rătăceşte şi stingher
Lung nechează la tătarii din pământ.
Sensul versurilor
Piesa descrie un cimitir tătăresc într-un peisaj natural, evocând imagini ale vieții și morții, ale tradițiilor și ale trecerii timpului. Atmosfera este melancolică, accentuată de prezența elementelor specifice precum măgărușii, țigăncușele și turcii bătrâni.