Din ape străvezii ca o lumină
Ce-ar dăinui în seară pe-o vâlcea,
Din ceruri răsturnate-n fugă lină
Curgând nori albi ca peşti pe sub ea.
Corabia cu pânzele închise
Răsare straniu de albastră ca-n
Imagini prinse în culori de vise
Un stârc de-azur pictat pe porţelan.
Pustie stă şi nemişcată, n-are
Nici viaţă şi nici rost, nici marinar…
Şi cum vaporul nostru-o lasă-n zare,
Într-un amurg aproape ireal.
Deodată ridicându-şi pânza toată
Porneşte lunecând cu valul viu –
Stârc minunat ce zboară şi înoată
Pe Dunăre, cu pieptul siniliu.
Sensul versurilor
Piesa descrie o corabie albastră misterioasă pe Dunăre, evocând un sentiment de melancolie și visare. Imaginea corabiei se contopește cu elemente ale naturii, creând o atmosferă ireală și contemplativă.