Mi-am dezlegat sandala ca o frunză
Ce cade moartă la piciorul meu,
Mi-am limpezit făptura să n-ascundă
Nimic din ce nu duce pân’ la zeu.
Pe țărmul mării mă înalț: o urnă
În care doar lumină am turnat.
Nu plâng, nu chem tot ce-am lăsat în urmă.
Stau singur, pentru jertfă împăcat.
Din pietre albe i-am durat altarul,
Din lemne scumpe flăcări i-am ivit.
Și cerul-nalt cum îmi primește darul,
Urc rugul împlinirii, fericit.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de sacrificiu și purificare spirituală. Protagonistul se eliberează de trecut și se înalță către o stare de iluminare, oferind un dar cerului și găsind împăcare în acest proces.