Ți-ai dezbrăcat de haine ca de-o coajă,
Migdala trupului cu gust amar,
Și patul jos ca valul de pe plajă
Primește alb neprețuitul dar.
Răcoarea inului îți dă o tremurare
Ușoară, ca o boare peste iaz.
Pleoapele se lasă. Cu mirare
Îți recunosc un alt al tău obraz.
O clipă tai cu mâna moartă valul
Imaginar la țărmul rătăcit,
Înotătoare părăsindu-ți malul
Cu puf ușor de perini văluit.
Dar ape moi în juru-ți parcă sună
În zvonul surd cu legănări de somn.
Alunecă.. Ascultă.. Te adună
Pe alt tărâm, supusă altui Domn.
Tot trupul mlădios te părăsește
Și mâinile legate până-n zori.
Ce singură îmi stai, copilărește,
Din vârf de frunte până la picior!
Înlănțuito, ce privești? Și unde
liane, vise, o păstrați de-acum?
Zadarnic. Mâine n-o să-mi poți răspunde,
Statuie, răsărind din țări de fum.
Sensul versurilor
Piesa descrie momentul adormirii, tranziția către visare și pierderea controlului asupra corpului. Este o explorare a intimității și a vulnerabilității din timpul somnului, sugerând o călătorie într-un tărâm necunoscut.