Ochiul din făină, slana frunții mare,
irisul din zare vor nea-calamină..
Sferuța afină de-mi sare-n cărare,
peșterii, mic far e, ori un an-lumină,
labirint-grădină, mare-n murmurare..
Înaltă trădare, stea cu-adrenalină,
nicotină fină, fum de lumânare
cu gerontofilă, droguri, depravare,
cosmică feștilă, lumea-n sânge le-are..
De-i columbofilă, visu-i de neștire,
de-i cu aburire, prea-i umil-textilă,
de-i sfântă copilă, schimbă iutea-i fire..
Ea nu dă de milă nici pentru oștire
de-i cruță fiire – razele-i de-argilă..
De-s pupile-soare, de-s ochii-n făină,
frunți de calamină vor nea pe-abjurare..!
Sensul versurilor
Piesa explorează o serie de imagini poetice și metaforice, juxtapunând elemente naturale cu stări și concepte umane. Versurile sugerează o călătorie printr-un labirint de emoții și experiențe, reflectând asupra efemerității și complexității existenței.