Apele-mi cântă în fluiere lungi, de piatră,
fulgere se-ncaieră-n cutii solide, ermetice,
meridianele trec
prin inimile de aur ale muntelui,
unde bubuie sângele,
zidari escaladează ceruri
pe scripeţi ficşi, de soare, pe rotile de lună,
printre heliocentrice reptile –
muşchii le zvâcnesc pe mandibule şi parietale,
circulă pe liniile de tramvai ale tibiilor
fără să bage în seamă
semafoarele macilor din rotule;
zidesc umbrele soţiilor
care nu mai vin cu mâncare prin ploi cu spume;
tâmplarii răstignesc în ferestre fecioare,
bătându-le-n sâni cuie de-aramă coclită.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme complexe legate de muncă, sacrificiu și transformare, folosind imagini puternice și simbolice. Natura și elementele cosmice se împletesc cu realitatea dură a muncii, sugerând un ciclu continuu de creație și distrugere.