O, cât n-aș da s-ating în pura vale-a
desăvârșirii, timpul ca pe-o rană
din care altă mână năzdrăvană
din când în când să lepede petale..
La arborele deșertatei harpe
caricatura fiecărei ore
alunecă prin lucruri și-aurore
ca somnul după-amiezelor în șarpe.
Și crește-n mine tainic untdelemnul
mușcat pe-ascuns de-o secetă impură,
cu care-și fac suind profeții semnul
ploconitor al ducerii la gură.
Din loc în loc vitrina cu pelagră
– prin cavalerii cinici ai palorii –
aminte-aduce-și c-au trecut condorii,
și-un clown dă cu pietre-n Marea Neagră.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de dezolare și alienare prin imagini poetice complexe. Metafora clown-ului care aruncă cu pietre în mare sugerează un act inutil și absurd, simbolizând poate eforturile zadarnice de a schimba cursul inevitabil al timpului și al vieții.