Mă bat cu pietre singur ca pe-o apă
de peste care-aduc amurguri corbii.
Eu, mortul vostru, m-alungam din groapă
și – uimire – am pus în ploșnițele vorbii.
Sorbind abis, alene, idiotul
(nămeți de mâl pătulele umplură)
din când în când își râcâie cu cotul
văzduhului, singurătatea pură.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de singurătate și alienare, unde eul liric se simte ca un mort-viu, izolat de lume și contemplând abisul existenței. Imaginile sunt puternice și sugerează o luptă interioară cu propria condiție.