Ion Caraion – Trib XXXII

Mă bat cu pietre singur ca pe-o apăde peste care-aduc amurguri corbii.Eu, mortul vostru, m-alungam din groapăși – uimire – am pus în ploșnițele vorbii.Sorbind abis, alene, idiotul(nămeți de mâl pătulele umplură)din când în când își râcâie cu cotulvăzduhului, singurătatea pură.