Primăvara e o vită nervoasă pe care o vor bâzâi muștele
Primăvara neagră desfrânându-se peste balamucul de ape
Savantul fără creier care-nvârtea planeta
Sumarul de urină și de melancolie
Orice clipă avertizează clipa ce-o succede
Piciorul ferm al fetei ca pliscul unui uliu
Poetul care descoperă sticle de lampă.
Cuvintele fac gimnastică
Peruca de salcâmi înapoind alarmă
Parcele pentru nașteri și pentru sinucideri
Fălcile înfipte-n vâsle ca să alunge perșii
Țăranul prost și tandru care-a știut atâtea.
Cuvintele nu mai fac gimnastică.
Meșe pentru figuranții erorii cositoriți și încă
O voce care-n somnul copiilor țopăie
Cuțite-împotriva laptelui a pâinii a luminii și a fructelor
Ape-satâre, ape bandiți
Dând din copite – dinții și ouăle presimțirii
Viclene și mincinoase:
Ce știu nu spun – ce spun nu știu
Aveți niște explicații la mine!
Sensul versurilor
Piesa explorează natura ciclică și contradictorie a vieții, folosind imagini puternice și metafore neașteptate. Versurile juxtapuse sugerează un univers haotic și absurd, în care frumusețea și violența coexistă.