Azi luni, ieri luni, mâine luni,
mereu a fost ziua întâia.
Seara nu știam cum năluciseră păsările,
dimineața n-am știut cum se tulbură stelele.
Murdar și frumos era pământul,
murdar și frumos era cerul,
frumoasă și-amară va fi duminica
genezei acesteia
de pământ și de cer
în care mereu n-am știut,
în care mereu
păsările au venit și-au plecat fără cântec,
stelele răsar și-au apus fără lumină
și mereu a fost ziua întâia
și mereu luni și mereu luni și mereu luni.
Toată viața am stat în picioare,
vegheam, vedeam,
fără cântecele mele voi fi.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclicitatea timpului și a naturii, sugerând o contemplare melancolică asupra existenței. Repetiția și lipsa de răspunsuri clare creează un sentiment de incertitudine și de detașare de sens.