Silueta copacilor care secase –
Aerodromul ca un trup cadaveric –
Ne părăsește timpul, iubita mea… aerodromul
Ca un trup de schele și de vase
Ruginite, comentate, curioase
Prin stomacul vremii întuneric
Întuneric alb și verzi băltoace.
Curios de-un vânt ce-a stat, săracul
Toamna când mă desfrunzește pomul
Vara când vin fluturi să mă-nbrace
Și mă plimbă-n lectici fastuoase
(Comentariu factice, sagace
Amurgul profund)
Iar în loc de mort îmbracă lacul
Într-o purpură de falii și de prund
Și în loc de ploi, un vraf de oase
Și în loc de lac, un șold rotund
Cu profunde umbre și abace –
Vara când pădurile-s buimace
Curios, de fasturi, un om scund
Cine știe cum din altă viață
Se-abătea din drum să-mi bată-n ușă
C-un creion de aer ori cenușă
Ca un țigaret rămas în ceață.
Tresărea un pom, murea și pomul
Cadaveric timp – aerodromul
Și-apoi, singur, avionu-n seară
(Un copac-fantomă plin de borți)
Se ducea să zboare peste morți
Și-apăreau strigoii pe la porți
Și părea pământul o țigară
Pe care-o fuma apocalipsul
Peste tibii, peste-amurguri, peste ghipsul
Marelui pustiu deplin de-afară
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant, post-apocaliptic, unde moartea și pustiul domină. Imaginea centrală este cea a pământului ca o țigară fumată de apocalips, simbolizând distrugerea și sfârșitul.