Copilul ca un colier în jurul gâtului
Adevărul se ocupă cu tăcerea
Te-ai sculat nicăieri
Pe genunchii tăi ca două cutii craniene
Litere căzute, o pensulă de bărbierit
Soarele fardează orașul cu catastrofe
Au fiert și s-au întărit aceste oase ca pietrele
E vară și zeul tăgadei
Depune o coroană de nasturi pe cazarma cuvintelor
Orice sinceritate e o tragedie
Ce-nsemnătate aveau clevetitorii și tristețea?
Ce-nsemnătate avea lumea?
Orice tragedie descompune limbajul
Nu pleca în India descheiată la gât
La noi nu s-a întâmplat nimic, în Spania s-a întâmplat
Peștii compun liniștea extatică a râului
Sensul versurilor
Piesa explorează fragilitatea limbajului în fața tragediei și a adevărului. Sugerează o deconectare de sens și o contemplare asupra condiției umane, marcate de tăcere și catastrofe. Lumea este văzută ca un loc al tragediilor, unde sinceritatea devine o povară.