Furnicător colocviu de-atavice arome!
Urcăm proptiți în bâte, ca magii-n axiome,
călcăm pe melci de lavă, pe hleiuri și verdeață,
hoțiș mușcați de umbra din care iese ceață
și se scufundă lumea și alte lumi cresc drepte:
erori primordiale pripite să-și aștepte
întoarcerea de flăcări în marea nebuloasă.
Din câte-o stea jilavă, funinginea se lasă
spre clima de cleștare a piscurilor bete;
și-n urma noastră sihlei, frântă-n pripor, i-e sete,
li-i sete-acestor broateci și-acestor cretacee
frumos țâșnite-n briza lovită de-o femeie.
Ca stelele-n fântână, când nopțile-s urâte,
urcăm în crama verde, proptiți în oi și-n bâte.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie mistică printr-un peisaj straniu și metaforic, unde elemente primordiale și naturale se împletesc cu simboluri spirituale. Versurile sugerează o ascensiune dificilă spre o înțelegere superioară, însoțită de o sete constantă de cunoaștere și transformare.