Atâta frunzărie de aur și meduze
întârziată-n carnea bacantelor la hanuri…
Ne-au răgușit bețiile pe buze
și sângele în căni de porțelanuri.
Îmbrățișare limpede-n heralde
funingini scuturate și imbolduri –
nu ne mai știe vremea, plâng la șolduri
arhipelaguri mimice și calde.
Deliciul de opiu și comă
alunecă-n porfir de coapsă brună,
o strălucire reavănă cu-aromă
de piersici pârguite și de prună.
S-au dezbrăcat aici zăpezile în goluri
fierbinți, cu jurubițe moi și-agreste
ne bâjbâie iubirea prin alcooluri
și viață nu-i și ziuă nu mai este.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de toropeală și uitare, indusă de alcool și opiu, într-un cadru decadent. Iubirea se manifestă confuz, iar realitatea se estompează, lăsând loc unei atmosfere onirice și senzuale.