S-au întrecut
vântul haihui și soarele mut,
în liniștea trează,
s-aștearnă ici-acolo și să n-o vâre în oase
(paratrăsnetul arbitrează)
lumina lui august, care plecase.
Melancolic târzii
hemoptizii –
zdrențele ei pe cenușiul imens
par un nonsens.
Ca frate cu frate,
mădularele-n toamnă intrate
dârdâie-ceața din ele,
de care norii-și reazemă o piele
murdară.
Ieșindu-și din minți
pe dealuri de sat,
strugurii răbdară
oțetul ploii, până-au crăpat.
Ziua știrbă, soarele cu dinți –
și ca otrava.
Vânătorii trimit veste
(înnopta-va)
rar, de peste…
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal dezolant, folosind imagini puternice ale naturii în declin. Sentimentul general este unul de melancolie și acceptare a sfârșitului, cu o atmosferă apăsătoare și o senzație de inevitabilitate.