Marioneta mea,
vino de te joacă-n perdea.
Aveai o piele caldă și moale ca un pui.
Unde sunt prolegomenele lui?
El care trecea prin părul tău, babă,
cu câini dezlegați și de treabă –
ehei!
și grei
de lenea din ei.
Cireșului negru, paiață,
am să te dau să te urce în pod,
frumoasă ca un eșafod
când clănțăne-n ceață.
Nici o epocă
n-a fost echivocă.
Marionetă,
repetă.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale morții și decăderii printr-o serie de imagini poetice și metaforice. Tonul este melancolic și nostalgic, sugerând o pierdere profundă și o reflecție asupra efemerității vieții.