Ni se cocoțase dimineața pe umeri și nu muriseră stelele.
Niște mari argumente de piatră,
cu pahare de soare în mână,
spintecă visul.
Ploile spațiilor spuneau că orașele
vor veni din ce în ce mai aproape;
și ierburile pământului au hrănit ciurde, oglindindu-le
în râuri
pe care pluteau corăbii cu flăcări la catarguri.
Țara….
Timpul umblă prin lume.
Zorile ajung înaintea oamenilor.
Ca niște jurisprudențe ale hazardului
date împotriva beznei, pururi,
din văi frenetice izbucnesc descălecătorii.
Orice noapte presupune o zi înainte și una după.
Mi se pare că sunt un scrânciob în care se dă
huța infinitul.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre timp, natură și existență. Versurile sugerează o contemplare asupra efemerității vieții și a ciclurilor nesfârșite ale naturii, unde zorile preced mereu oamenii, iar fiecare noapte poartă în sine promisiunea unei noi zile.