Sub lujerii de crini cu lobii mari
de tatuate blăni de jaguari,
ca florile, Ioane-fără-Țară,
cocoși de clime tiara-și dezbrăcară
și-n stema lor culcată-aprins pe steag
pridvorul nalt da soarele-n vileag;
un cântec vechi da sângele la fund
și-arici de-aramă-nvinși luceau pe prund
și zvârcoliți pe-arniciurile din scuturi,
tu-n lotci vâsleai ca lebedele-n fluturi
și-n regi urcai cu-amurgul după fauni
la curtea serii brumele să-nscauni.
Pestriță de glotași, vicari și-arhonți,
o lume trece, altele-au trecut.
Pe vamă și tăgadă, din ochi bonți,
năvala cu-umeri tulburi, arși în lut,
înțeapă goane, zodii și comori,
cum lasă-n câmp, din mersuri mari, cocori
de plastilină-o linie cuminte.
Și tainele rămân ca mai-nainte.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume fantastică, plină de simboluri și imagini puternice, sugerând o călătorie inițiatică și contemplarea asupra misterelor vieții și ale timpului. Elementele naturii și cele mitologice se împletesc într-un peisaj oniric.