Ion Caraion – Febre VII

Ascuțite de lăstuni peste irugi,odaia toată freamătă și-adulmec,Iuțeala crudă-a cojilor de ulmamirosind a sânge de la slugi.Arare mâini cu degetele scurte,la graba mea în timpul nepereche,metecăie de-atâtea mii de legheși-aidoma de albe-mi intrară-n curte,ca și pe vremea moinelor, când storul,umbrit de liliac și dimineață,uda la geam c-o liniște mistreață;iar ferigile-neacă foișorulși-n bocete de moarte vin … Citește mai mult

Ion Caraion – Febre V

La trecătoarea veche, bacii spun,Și-și râd în sarici lungi ca de Crăciun,Că sta acolo, vraiște, la foc,În sinea orii și-amețit de rut.În cherhanaua lunii l-au văzutGonașii, cămilarii, trecătorii;Pe arcul ars de șarpele comorii,Cutremurat în leaturi, pân-la urmă,Ciulind urechea, l-auzeau cum scurmă-nBursucii iernii, la saiaua veche.Iar bacii l-au crezut într-o ureche.

Ion Caraion – Febre I

Sub lujerii de crini cu lobii maride tatuate blăni de jaguari,ca florile, Ioane-fără-Țară,cocoși de clime tiara-și dezbrăcarăși-n stema lor culcată-aprins pe steagpridvorul nalt da soarele-n vileag;un cântec vechi da sângele la fundși-arici de-aramă-nvinși luceau pe prundși zvârcoliți pe-arniciurile din scuturi,tu-n lotci vâsleai ca lebedele-n fluturiși-n regi urcai cu-amurgul după faunila curtea serii brumele să-nscauni.Pestriță de … Citește mai mult