Ion Caraion – Febre VII
Ascuțite de lăstuni peste irugi,odaia toată freamătă și-adulmec,Iuțeala crudă-a cojilor de ulmamirosind a sânge de la slugi.Arare mâini cu degetele scurte,la graba mea în timpul nepereche,metecăie de-atâtea mii de legheși-aidoma de albe-mi intrară-n curte,ca și pe vremea moinelor, când storul,umbrit de liliac și dimineață,uda la geam c-o liniște mistreață;iar ferigile-neacă foișorulși-n bocete de moarte vin … Citește mai mult