Logica-i una, dar logicile-s mai multe
(vezi ce face Dumnezeu cu timpul oamenilor?)
vers de Tristan Tzara într-o
seară de mai….
Înnumerăm până la munți
știam că noaptea vine mai des decât ziua
de ce așa? de ce nu așa? stelele
filează
ca părelnicia.
Morișcă de făcut valuri.
Drumurile pe care trecem
copacii pe care îi vedem
casele ce se holbează la noi
acoperișurile cu mușchi de pământ
lichenii și aerul au în memorie lucruri
de care nu vorbesc și n-ar vorbi
ele știu
și-s mute ca botul crocodilului
își amintesc,
însă nu tresar
absorb ca sugativa continuu alte
alte alte și alte înțelesuri –.
Am devenit de gheață și ninge pe mine
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea logicii și a percepției, juxtapusă cu tăcerea și memoria naturii. Vorbește despre transformarea interioară și sentimentul de izolare, sugerând o detașare emoțională și o contemplare asupra efemerității.