Toate degetele au ochii deschiși, dar numai mâinile
își păstrează memoria, numai mâinile
clipei neverosimile.
Buze și morminte, viteze deschise spre cer și strigând…
Cunosc în mijlocul imprevizibilului un arbore, sub care
de douăzeci de ani te iubesc toate cele născute din tine.
Nimic nu prețuiește mai mult ca sângele unui popor.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura dintre memorie, iubire și identitatea unui popor. Vorbește despre valoarea moștenirii și a legăturilor profunde care ne definesc.